Amfiteatrul Deschis cu Mircea Cărtărescu

 

Improvizaţie cu Mircea Cărtărescu
(îndemn la sinceritate)

 

Afis CartarescuAm sarcina ingrată de a vorbi după M. Cărtărescu. Ce aş putea spune eu? Sau, mai bine spus, cum aş putea spune eu ce s-a întâmplat la întâlnirea de miercuri (3 noiembrie) astfel încât să nu diluez sensurile dialogului? Dialog. Aceasta a fost condiţia improvizaţiei impusă de oaspete. Oaspete? Mai degrabă un prieten mai mare care încearcă să ne prezinte realitatea aşa cum este sau cum ar trebui să fie. Acum doi ani, acelaşi om ne îndemna: „Trăiţi în culori!”. Era atunci un îndemn la diversitate. Acum M. Cărtărescu, atrăgând atenţia asupra „unei dramatice disoluţii a valorilor”, ne îndeamnă la responsabilitate.

Pe coperta revistei Idei în dialog (noiembrie 2004) stă scris: „Modul cel mai sigur de a corupe un tânăr este să-l înveţi să îi preţuiască mai mult pe cei care gândesc ca el, decât pe cei care gândesc diferit” (Friedrich Nietzsche).

Întâmplător sau nu M. Cărtărescu ne îndeamnă să căutăm sinceritatea în realitatea diluată de consumerism. Ne roagă să profităm de tinereţea noastră, de inconştienţa morţii: „adultul este acela care îşi dă seama că va muri”. Invitatul nostru propune o interesantă definiţie a modelului: nu există un model. Există doar lucruri bune şi lucruri rele. Dacă vrei să imiţi sau să preiei atunci trebuie să ştii să selectezi. Mai corect ar fi să spui: „believe that: if it’s to be, it’s up to me”.

Este tare greu să scriu acest articol: atâtea idei… Probabil asta a fost şi intenţia scriitorului: să ne oblige să gândim. Depinde doar de noi câte culori are decorul imens din marea scenă căreia îi spunem lume!

Am participat acum doi ani la prima întâlnire cu M. Cărtărescu. Cum este omul Cărtărescu peste timp? Îmi este imposibil să spun. Pot, însă, să descriu ce am găsit în amfiteatrul Bălcescu de la Litere: nerăbdare, entuziasm, pasiune, idei… agitaţie spirituală. Lipsa locurilor (în picioare) şi un hol prea puţin încăpător. De ce acest lucru? Aproape orice răspuns la această întrebare are sens.

Suntem nerăbdători să realizăm ceva. Realizarea devine astfel un scop în sine iar nu un mijloc. Suntem contra timp şi neliniştiţi. Am vrea să facem cât mai multe lucruri în cât mai puţin timp. Am vrea să cucerim „lumea” (a se citi piaţa) chiar mâine. Uităm astfel lucrurile esenţiale ale vieţii: valorile. De câte ori, într-un moment doar al nostru, am făcut un inventar al valorilor personale? De câte ori am evaluat serios importanţa tuturor preocupărilor noastre? Cât de des ne gândim la consecinţele acţiunilor noastre? Fie că vrei sau nu, tu, chiar în clipa asta transmiţi valori. Eşti conştient de acest lucru?

Acestea sunt doar câteva întrebări cu care am ieşit de la improvizaţie. Oamenii se schimbă în timp pentru că interacţionează cu diverse sisteme de valori. Tu cum te-ai schimbat şi care este sistemul tău de valori?

Dacă ar fi să luăm ca indicator numărul participanţilor şi atmosfera discuţiei am putea să spunem că ne-am atins obiectivul. Am mai făcut însă un lucru: am generat întrebări prin M. Cărtărescu. Şi acesta este doar începutul. Amfiteatrul deschis organizat de Team Work va continua. Urmăreşte afişele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *