Amfiteatrul Deschis cu Florian Pittiş

 

„Dacă ar fi trăit, Beethoven ar fi alături de Led Zepp.”
sau
Despre muzica rock, un esperanto al tinerilor de ieri şi de azi

 

Afis Pittis„Existăm! Noi de la Amfiteatru!” sunt nu numai cuvintele celor de la ONG-ul studenţesc Team Work, care în seara de 19 aprilie 2009 au pus la cale un eveniment de excepţie despre rock-ul de ieri, rock-ul de azi, ci şi ale invitatului lor, domnul Florian Pittiş, care păşeşte în sală cu emoţia pe care i-o dădea pe vremuri cenaclul bucureştean Junimea.

Amfiteatrul e arhiplin, se stă pe scări. „Nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc” se citeşte în privirile numeroşilor studenţi care au venit la Amfiteatrul Deschis Team Work.

Despre rock-ul de ieri, rock-ul de azi, Florian Pittiş vorbeşte însufleţind fiecare frază, acum nostalgic, acum revoltat, pentru că în esenţa sa, muzica rock este un fenomen pe care cuvintele eşuează în a-l cuprinde. Rock-ul s-a născut ca un strigăt de afirmare după al II-lea Război Mondial, când generaţia nouă nu prea izbutea să se afirme, iar singurele locuri nesupravegheate rămâneau sălile de dans. Aici izbucneşte spontan şi alert acea „sucită şi învârtită”, muzica tinerilor. Un DJ american numeşte acest ultim dans în contact direct cu partenerul „rock’n’roll”, iar ritmul său sincopat, căldura, sângele, spiritul năvalnic şi deschis al acestei muzici noi este imediat resimţit la nivel de planetă. Deîndată ce rock-ul a părăsit sala de dans, ceea ce a constituit o greşeală imensă şi un câştig pentru „negustorii de muzică” (astfel a apărut muzica dance), revoluţia rock a fost susţinută în continuare de dans, dar de această dată un dans numai cu sufletul.

Filmul „Tinerii’ (The Young Ones) a adus în prim plan chitările electrice, iar faptul că aproape oricine putea obţine succes cu o chitară în mână a luat prin surprindere întreaga lume show-bizz, astfel că muzica oamenilor cu rock în sânge nu era dată pe canalele de răspândire a culturii. Ca un adevărat aspirator, muzica rock a luat tot ce a socotit bun şi valoros din toate dimensiunile culturii, Florian Pittiş văzând în acest amalgam total importanţa spiritului înainte de toate. Bineînţeles, acest esperanto al tinerilor avea nevoie de un erou şi l-a gasit în Elvis Presley, „un alb cu simţire de negru”. Totul pluteşte în aer când e vorba despre muzica rock, informaţia este comprimată în cateva cuvinte, astfel că doar privind o fotografie cu Rolling Stones, The Beatles sau Bob Dylan ţi se revelează o întreagă armată de săgeţi care trimit spre esenţa muzicii care a întors planeta pe dos.

Întrebat de situaţia actuală şi muzica rock din România, Florian Pittiş constată cu regret că publicul se supune unei manipulări înfiorătoare a industriei muzicale. Dacă la începuturi rock-ul era făcut de tineri foarte bine pregătiţi, de premianţi (The Beatles au studiat la renumitele „Art College”), astăzi este făcut de repetenţi. „Există aşadar o luptă împotriva prostiei revărsate, dar şi cu scurta istorie a muzicii rock” afirmă invitatul Amfiteatrului Deschis, dat fiind faptul că „muzica nu este o întrecere sportivă, fiecare se exprimă pe el”. De la a-ţi striga sufletul pe scenă, aşa cum au făcut-o Phoenix, exponentul rock-ului de ieri care a adunat perlele în şirag în rock-ul românesc, la playback este o prăpastie uriaşă. În acest sens, Mişcarea de Super Playback iniţiată de Florian Pittiş este de o ironie făţişă care subliniază faptul că playback-ul nu numai că este un „furt de bani în concert”, dar este şi penibil executat.

Cu toate acestea, există locuri unde formaţiile îşi formează mica lor cohortă de fani, unde încă se mai strigă. „Luna Amară, Kumm, Iedera, cântă exact ca un fenomen” afirmă Florian Pittiş, vorbind de asemenea despre necesitatea înfiinţării unui teatru rock, care să promoveze mişcarea rock în ce are ea mai esenţial şi autentic.

Curcubeul este gratis, deci şi festivalurile ar trebui să fie aşa. Şi chiar s-a reuşit un eveniment de acest gen: Folk You. Un om cu o chitară. Stele deasupra şi foc de tabără. Cântece şi acorduri pentru cine vrea să asculte şi să simtă, departe de cele „73 de lalala” dintr-o piesă perfectă pentru Eurovision, după cum Pittiş subliniază ironic.

În continuare, studenţii prezenţi la Amfiteatrul Deschis Team Work au dezbătut controversata ţinută rock: pletele, blugii, hainele unisex, brăţările de piele şi accesoriile metalice. Florian Pittiş a întrebat zâmbind: „ce e trendy ţaţo?”, o întrebare spirituală, dar justificată şi pertinentă. Să urmezi moda sau să creezi moda? Libertate şi spirit rock sau făcătură de rock? Cu siguranţă nu există uniformă rock, ar limita acest fenomen senzaţional şi spiritul său năvalnic, ar distruge esenţa unei muzici care a făcut, face şi va continua să facă întreaga planetă să vibreze: muzica rock.

PITTIŞ OFF-TOPIC
• faceţi poze cu rockerul modern ca la Disney cu Donald
• n-aţi pierdut decât 2-3 prostii (către întârziaţi)
• asta-i tot? n-am pierdut decât 2-3 violuri (referitor la ştirile de la ora 19 pe care nu le-a prins fiind la Amfiteatru)
• ce sens are să dansez? Pun clipul! (despre show-urile playback)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *