Comunicat de presa – noiembrie 2011 (posteveniment)

Grădina Botanică București – pregătită pentru iarnă

după „Curăţenia de Toamnă”

 

În zilele de 12, 13, 19 și 20 noiembrie 2011 a avut loc  „Curăţenia de Toamnă” în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din Bucureşti. Evenimentul organizat de
Asociația Team Work a reunit un număr de aproximativ 250 de voluntari care au curățat, pe parcursul celor 4 zile, 4 dintre zonele cu vegetație deosebit de bogată din grădina botanică. Acțiunea a vizat pregătirea spațiului atât pentru sezonul de iarnă, cât și pentru amenajări în primăvara anului 2012, presupunând următoarele activităţi: tăierea lăstărișului, greblarea frunzelor moarte, strângerea ambalajelor.

Ediţia din această toamnă a curățeniei s-a desfăşurat într-o nouă formulă, ce a permis abordarea focalizată a fiecărei zone. Astfel, acțiunea de ecologizare a avut loc pe parcursul a 4 zile (în loc de 1), între orele 9.00 şi 16.00, voluntarii având posibilitatea de a-şi alege ziua dorită pentru a participa la „Curăţenia de Toamnă”.

Ca în fiecare an, Asociaţia Team Work i-a premiat pe voluntarii-grădinari cu cadouri simbolice, fiecare participant primind diplomă de voluntar, o insignă cu inscripţia „Grădinar” şi un permis de acces gratuit în Grădina Botanică.

„Curăţenia de Toamnă” face parte, alături de „Grădina Copilului şi a Părintelui”, „Curăţenia de Primăvară” și „Grădina Bunicii”, dintr-un proiect mai amplu, „Grădina Botanică – Grădina Oraşului Meu”, ce beneficiază de sprijinul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti. În perioada 2006-2010 proiectul a fost implementat și în Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și în Grădina Botanică „Alexandru Buia” a Universităţii din Craiova. Proiectul îşi propune să aducă grădina botanică mai aproape de comunitate prin implicarea în activităţi care să creeze sau să întărească legătura dintre acestea, dezvăluind beneficiile pe care un spaţiu verde, dublat de latura educativă, le poate aduce dezvoltării personale şi comunitare.

Curăţenia de Toamnă 2011 a beneficiat de sprijinul Universității din București, partener instituțional, Tymbark şi Danone în calitate de sponsori și StartUB, partener media. 

Asociaţia Team Work este o organizaţie nonguvernamentală care are misiunea de a facilita acumularea de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Îşi propune promovarea în rândul studenţilor a unei atitudini pozitive faţă de voluntariat şi munca în echipă, înlesnirea contactului dintre studenţi şi mediul economic, valorificarea prin practică a cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, în cadrul acestor proiecte fiind promovată învăţarea prin implicare şi prin asumarea responsabilităţii.

Persoană de contact:

Anca Anton

Coordonator proiect

0745.32.37.37

anca_anton_tw@yahoo.com                                                                                       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *