Sport Quest – cel mai nou proiect marca Team Work

afis sport quest 2014Sâmbătă, 17 mai 2014, are loc „Sport Quest” în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti. Organizat deAsociația Team Work cu sprijinul Alpha Bank, evenimentul îşi propune să reunească un număr de aproximativ 100 de participanţi, ce vor porni într-o aventură care va combina spiritul de echipă cu mişcarea în aer liber.
Proiectul este la prima ediţie dintr-o serie de 3 ediţii anuale (mai, octombrie şi noiembrie) şi își propune să reunească un număr de peste 300 de participanţi pe parcursul anului 2014.
Primul eveniment „Sport Quest” se va desfășura între orele 12:00 şi 14:00 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, sub îndrumarea voluntarilor Team Work.
Participarea se face pe bază de înscrieri, în perioada 5-15 mai 2014, completând acest formular. Vârsta minimă de participare: 16 ani.
„Sport Quest” este un proiect axat pe promovarea mişcării în aer liber prin sporturi de echipă. Timp de 2 ore participanţii vor lucra alături de coechipieri, în competiţie cu celelalte echipe, pentru a trece cu succes prin diverse probe sportive și a afla indiciul care îi va conduce la etapa următoare. Traseul pe care îl vor parcurge este alcătuit din 7 puncte. În fiecare punct de pe traseu, participanții vor parcurge diverse probe sportive: bowling creativ, volei, sprint, gimnastică, hula-hoop, jonglări cu mingea şi sărituri cu coarda. După ce o probă va fi efectuată cu succes, echipa va primi indiciul către punctul următor.Câştigătoare va fi echipa care va ajunge prima la punctul de Finish, după ce a rezolvat corect toate probele. Concurenţii vor avea parte de multă distracţie, o porţie de mişcare în aer liber, dar şi de premii surpriză.
Regulamentul concursului: toate informațiile privind participarea la Sport Quest se regăsesc în regulamentul concursului.
Pentru orice detalii sau întrebări vă rugăm să ne scrieți la: sport.quest.tw@gmail.com
Sponsor: Alpha Bank
Partener instituţional: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *